Cabana Omu
Cabana Omu

4 zile in munti la Carpathia Trails

La sfarsitul lunii iunie am format, impreuna cu Liviu Oprica, echipa „Craiova Running Team” la Carpathia Trails. Am incheiat competitia de 4 zile cu un timp de 14h:02m:31s, dupa cei aproape 90 de km de traseu si 5000m diferenta de nivel.

Este prima cursa la care am luat startul fara sa ma gandesc la un anumit timp sau pozitie in clasament. Singurul plan legat de cursa era sa am un ritm conservator incat sa ajung cu bine la sosire dupa cele 4 zile. Chiar si in aceste conditii am acordat importanta echipamentului astfel ca pe langa echipamentul pe care planuiam sa il folosesc in fiecare zi am pus in bagaj si echipament pentru vreme mai putin favorabila.

Sa vedem cum a decurs fiecare zi de concurs 🙂

Prima zi la Carpathia Trails

Cu un traseu de 6km se anunta a fi cea mai usoara zi pentru participanti. Pentru asta trebuia sa fii prezent la start, care era la ora 16:00. Cateva peripetii pe drumul catre Cheile Gradistei m-au facut sa ma gandesc ca nu vom mai ajunge la timp pentru start. Pana la urma cu o distanta din drum parcursa cu „rata” pana la Moeciu si cu ajutorul lui Radu Milea care ne-a pescuit de unde ne-a lasat „rata”, am ajuns in timp util la Cheile Gradistei.

Ajunsi la Cheile Gradistei, ne-am miscat rapid spre kit-uri. Tricoul Compressport din kit venea perfect pe mine asa ca nu a fost cazul sa il schimb cu un tricou de alta marime. Mi-a placut foarte mult tricoul si am zis ca o sa il pastrez pentru ziua a 4-a de concurs.

Gata de start

La start era o atmosfera relaxanta, Gabriel Solomon a venit cu confirmarea traseul era in regula astfel ca s-a pornit in cursa. Am ramas mai la coada la start si l-am lasat pe Liviu sa imprime ritmul. Traseul a fost presarat de urcari scurte si alergabile. Am ajuns la sosire dupa 37 de minute, care au fost suficiente sa imi faca pofta pentru etapa din ziua urmatoare.

La Om in ziua a doua

In aceasta zi urma ca Liviu sa ajunga din nou pe varful La Om dupa 32 de ani. Usor de zis, greu de facut dupa cum aveam sa vad in timpul cursei dar sa revenim la inceputul zilei. M-am trezit ca de obicei cu 3h inainte de start si am servit o felie de paine cu nutela si o banana pe post de mic dejun. Aveam rucsacul si restul echipamentului pregatit cu o seara inainte astfel ca nu imi ramanea decat sa ma echipez. Chiar daca startul era la ora 10, trebuia fim la autocar la 7:45. Nu am fost primii la locul de intalnire dar nici ultimii 😀 Am avut timp sa bem o cafea si sa schimbam impresii cu alti alergatori. Toata lumea era foarte bine echipata, chiar daca nu gaseai doi concurenti cu acelasi echipament. Recipientele de apa nu lipseau pentru ca se anunta o zi calduroasa, cu o ascesiune prin soare pe portiunea „La Table’ – „La Om”.

Dupa ce a pornit autocarul mi-am dat seama ca aveam apa in flask-uri pentru prima parte din traseu dar nu luasem in calcul drumul cu autocarul. Pana la urma am baut din flask-uri si in autocar pentru ca a fost un drum de aproximativ o ora. Autocarul s-a strecurat incet pe Cheile Dambovicioarei pentru a ne duce in Brusturet, la locul de start. De la autocar am mai avut de mers 500m pana la poarta de start. Era in jur de 9:30 asa ca pana la ora startului era suficient timp de incalzire. Pentru incalzire am facut o serie de exercitii statice si dinamice urmate de 1km de alergare usoara.

Tot acum am vazut ca prima urcare era destul de abrupta si se urca pe o poteca mai ingusta. Avand in vedere distanta totala si ce urcare avea sa urmeze mai tarziu, nu cred ca a contat pozitionarea la start. A venit momentul startului si spre surprinderea mea, toata lumea a pornit usor pe primii metri pana la urcare. Un detaliu de echipament foarte important era faptul ca jumate (poate chiar mai mult) dintre alergatori aveau bete de trekking la ei. Eu si Liviu am decis sa nu folosim betele in aceasta zi, nici nu aveam un suport in care sa le tinem.

Cand s-a intrat in padure pe poteca, am mers cu mare atentie la betele concurentilor din fata. Ma feream sa nu primesc un bat in talpa in timp ce in spate Mela se temea sa nu imi infiga betele in calcai. Dupa 1-2km s-au facut ceva ecarturi si puteam sa alerg fara grija betelor.

Pana la primul punct de alimentare care se afla „La Table”, Liviu a initiat cateva depasiri si mai mereu incerca sa mareasca ritmul. Eram pe locul 10-11 dar mi se parea ca mergem mai repede, mai ales pentru ca in fata la nici 50 de metri se aflau inca 3-4 echipe formate din alergatori cu experienta si rezultate foarte bune la concursuri. Am ajuns la primul punct de alimentare in 53 de minute (exista un timp limita de 1h:30m), am baut repede cate un pahar de apa/izotonic si am mancat cate ceva pentru ca aveam de unde alege.

Urma partea cea mai grea a zilei si anume urcare pana pe Varful „La Om” via refugiul Grind. De la refugiu si pana pe varf sunt 1,4km in care se urca „doar” 600m. Era o portiune care ar fi trebuit sa mi se potriveasca insa a trebuit sa merg in asa fel incat sa nu ma indepartez de Liviu. Imediat ce am plecat de punctul de control, Liviu a inceput sa dea semne de oboseala cand a inceput urcarea mai accentuata. Singurul lucru pe care puteam sa il fac era sa ii amintesc sa bea apa si manance. A luat un gel care a inceput sa isi faca efectul pe finalul urcarii unde era nevoie mai mare.

Pentru mine urcarea a fost o plimbare lejera, am avut timp sa mananc napolitate si chiar mi-am permis sa ma abat ici colo de la poteca pentru a mai lungi putin traseul. Imi era mai usor sa merg lejer decat sa stau pe loc sa il astept pe Liviu. Pe varf se afla Andrei Balasan pregatit sa te surprinda in poze cand te astepti mai putin. Am scos telefonul si am facut cateva poze in timp ce il asteptam pe Liviu pentru „sedinta foto” din varf. Nu stiu exact cat am zabovit pe varf dar cred ca suntem echipa care a stat cel mai mult acolo.

Pe Varful La Om
Sosirea lui Liviu pe Varful La Om

A urmat o coborare la fel de abrupta ca si urcarea, pe traseul de iarna pentru a evita traficul dublu pe traseu in zonele cu pietre. Pe coborare am mentinut un ritm usor, sa nu ma indepartez de Liviu care era obosit de la urcare. Nu a mai trecut mult timp si eram din nou la punctul de alimentare „La Table”. Am mancat mai multe felii de portocale, glucoza, alune si am baut un pahar de izotonic.

Eram gata sa pornim pe portiunea de „fuga”, dupa cum descria Liviu inainte de start portiunea de 15km „La Table” – sosire. A fost de „fuga” pentru cine mai avea resurse. In jur de 5-6km ritmul a fost unul surprinzator pentru mine. Liviu isi recapatase din forte si ma gandeam ca vom ajunge la sosire sub 4h:30min. Intre timp am mai depasit o echipa pe traseu si ne apropiam de Fundata. Cu 1-2km inainte de Fundata am ajuns si echipa mixta Ciucasx3 Giants, formata din Luiza si Octavian.

Am facut o oprire si la punctul de alimentare de la Fundata care se afla la doar 3km de start. Nu stiu exact cat timp am pierdut aici dar am fi putut sa ajungem la final si fara aceasta oprire.

In Fundata am alergat putin pe astfel iar dupa traseul a urmat o poteca care trecea pe langa o faneata. Dupa poteca a urmat un drum in usoara urcare. Am bifat si acest drum care ne-a dus la arena de biathlon unde se afla linia de sosire. Aici Radu Cristi era pozitii, pregatit sa ii surprinda pe alergatori. Am facut cateva poze si dupa am mers la cortul de alimentare. Casul a fost foarte bun iar un pahar de cola a picat la fix dupa cateva felii de portocala.

A fost o zi buna de alergare in care am scos un timp foarte apropiat de ce ne gandeam inainte de cursa. Trecusera doua zile de cursa insa distanta parcusa abia depasea o treime din distanta totala.

Ziua cea mai lunga

Sambata suna alarma cu 3 ore inainte de start si ma dau imediat jos din pat. De la primul pas am simtit cum cvadricepsii erau ca niste pietre. Dureau la cea mai mica atingere si pentru o clipa m-am gandit cum o sa ajung asa pe Varful Omu. Partea buna era ca in afara de cvadripsesi totul era in regula.

La fel ca si in ziua precendenta, micul dejun a fost format dintr-o felie de paine cu nutella si o banana. De data asta aveam aveam ceva mai multe provizii pentru traseu, in jur de 1500-2000kcal. Pentru ca startul avea sa aiba loc in localitatea Simon, a urmat un nou drum cu autocarul. De data asta mai scurt.

In autocar spre Simon

Numarul concurentilor a crescut mult pentru ca pe langa echipe acum luau startul si alergatorii inscrisi la „Solo Run Bucegi”. Traseul nu avea „sa stea” doar in Bucegi. Incepea cu o urcare la Omu pe Valea Gaura, urmata de o coborare la Padina si apoi urma asaltul final catre Saua Strunga. Doar ca din Saua Strunga mai erau multi kilometri pana la final, in mare parte coborare.

Planul, daca asta poate fi considerat plan, era sa pornim foarte usor la start iar primii kilometri sa fie de incalzire. Oricum Liviu nu parea dornic sa faca incalzire inainte de start. Am primit ultimele detalii legate de starea vremii iar la Omu erau chiar temperaturi sub 0 grade si era foarte important sa avem echipament adecvat adecvat si sa il folosim inainte sa fie prea tarziu.

Cu zambetul pe buze inainte de start

Ne-am asezat printre ultimii la start. Chiar si obosit dupa doua zile de concurs, Liviu tot a avut impulsul sa o rupa la fuga imediat ce s-a dat startul. Am strigat imediat sa o lase usor si asa am ajuns sa fim pe ultimul loc. Lui Liviu nu ii convenea asta, probabil avea impresia ca o sa ramanem pe ultimul loc pana la final.

Nici nu a trecut primul kilometru si deja incepem sa avansam, fara sa marim ritmul. Nu stiu exact locul dar cred ca dupa cei 3-4km de drum forestier eram in prima jumatate in clasament. A urmat o urcare scurta prin padure care te duce spre Valea Gaura si de acolo urma cea mai temuta urcare a zilei. Aproximativ 5km cu peste 1000m diferenta de nivel, spre Varful Omu.

In Valea Gaura se simtea temperatura scazuta la care se adauga si vantul. Pentru ca ritmul nu era unul sustinut, cu 3-4km inainte de Omu am luat pe mine foita de vant si nu mai eram deranjat de temperatura de afara. Liviu incepea sa ramana in spate, chiar si asa ritmul era suficient pentru a mai avansa in clasament. A venit si zona de lanturi unde i-am lasat pe cei din fata sa ia putin avans inainte sa prind lantul. Portiunea cu lanturi mi s-a parut mai scurta si mai usoara decat ce auzisem in povesti.

Spre Varful Omu

Intr-un final am ajuns la Omu unde era ceata si destul de frig. Am facut repede o poza si am pornit spre Pestera. Traseul a urmat Valea Obarsia Ialomitei si a fost in mare parte coborare. La 2-3km dupa Omu am facut o pauza ca sa bagam foitele inapoi in rucsac pentru ca trecusem de zona unde era mai frig si urma sa fim in vizorul soarelui de acum inainte. In scurt timp aveam sa ajungem si la punctul de hidratare de la Cascada Obarsia Ialomitei. L-am recunoscut imediat pe Andrei Balasan care a aparut in zona punctului de hidratare. Tot la punct am dat peste Dinu Turcanu care mi-a luat flask-ul din mana si l-a umplut foarte repede cu apa. Mai urmau 3-4km de coborare spre Pestera.

Punctul de alimetare de la Pestera a picat la fix pentru ca mancasem numai napoliate si alune pana atunci. Aici am mancat chec, fursecuri si portocale. Foarte important, am baut un pahar de izotonic si am umplut flask-urile cu apa. Inarmati cu cateva un litru de apa fiecare, ne-am indreptat spre Padina printre turisti. Bineinteles ca am trecut si pe langa graterele cu mici dar nu aveam nici cea mai mica pofta pentru un ospat cu mici (totusi o bere ar fi mers 😀 ).

Am trecut de Cabana Padina si am inceput urcarea spre Saua Strunga. Urcarea nu i-a picat bine lui Liviu care facea un eforturi sa mentina un ritm cat mai ridicat, comparabil cu cel de pe Valea Gaura. In situatia asta nu am avut decat sa stau in fata si sa merg la un ritm care sa fie ok pentru Liviu. Chiar daca eram expusi la soare, temperatura era suportabila pentru ca batea vantul, destul de puternic in unele locuri.

Pe urcare ne-am intalnit cu mai multe grupuri de turisti care nu aveau echipament adecvat pentru o urcare in Saua Strunga. Probabil le-a luat mai mult timp dar pana la urma au ajuns in Saua Strunga. Pe traseu am trecut de o cireada de vaci, care erau preocupate cu pascutul si nu pareau deloc deranjate de oamenii care treceau fix pe langa ele.

Daca la Obarsia Ialomitei, Andrei Balasan era pe pozitii cu aparatul foto pentru a ne surprinde pe coborare, de data asta eram asteptati de Radu Cristi. Era in Saua Strunga, intr-o zona unde parea ca mai este putin si se termina urcarea. Pentru Liviu cred ca a picat la fix scurta pauza pentru poza, a avut timp sa faca si calcule sa vada cum stam fata de timpul limita.

Dupa Saua Strunga a urmat o portiune de urcari si coborari scurte care aveau sa ne duca pe Varful Santilia Mare. Aici am inceput sa alerg cand l-am vazut pe fotograful din echipa Pixel ProSport. Abia dupa Santilia Mare incepea coborarea spre Fundata. Apa din flask-uri se terminase de ceva timp asa ca la punctul de alimentare care era era la 1-2km dupa varf am ras imediat un pahar de izotonic.

Mai erau sub 10km pana la finish si incepeau cu o coborare prin padure. Era foarte placut la umbra in padure dar nu era timp de stat pentru ca drumul forestier te invita sa alergi cati poti de repede. Pe coborare am incercat sa nu ma indepartez de Liviu. Dupa ce am bifat acesti kilometri prin padure am ajuns la punctul de alimentare din Fundata. Pentru ca mai erau 3-4km pana la finish mi-am permis sa beau si un pahar de cola. La un calcul simplu, inca era posibil sa ajungem in sub la 7h la final.

Dupa ce am parasit punctul au urmat 3-4km grei pana la Cheile Gradistei. Se vedea oboseala acumulata pe traseu si in plus eram „pierduti” undeva. In fata sau in spate nu se vedea nici un concurent si ne doream doar sa ajungem cat mai repede la finish. Pana la urma am trecut linia de sosire dupa 07h:07m:18s. Acum puteam spune ca ce a fost mai greu a trecut. In teorie etapa de duminica urma sa fie una lejera avand in vedere si faptul ca in clasament erau diferente imposibil/greu de recuperat.

La finish in etapa a 3-a

Mai conteaza cei 15 kilometri in ziua a 4-a?

In mod surprinzator duminica m-am trezit mai odihnit decat sambata. Cvadricepsii isi mai revenisera si nu se mai evidentia nici un fel de oboseala/durere la picioare. Chiar daca distanta era una scurta, m-am trezit tot cu 3 ore inainte de start si am mancat la fel ca in zilele anterioare. Am ramas surprins cand am vazut ca Liviu era dornic de cursa in ciuda oboselii care se acumulase si a durerii la genunchi. Startul si finishul aveau loc la Cheile Gradistei asa ca „ne-am permis” sa mergem cat de tarziu spre start.

In zona startului erau mai multi alergatori decat in ziua precedenta si majoritatea celor preocupati de incalzire erau de la proba solo. Dintre echipe, Resita Outdoor se antrena pe aleile si potecile din jurul resortului.

Ne-am asezat ultimii la start si am pornit la ritm de incalzire. Dupa 1-2km am inceput sa avansam printre concurenti. Asa am ajuns intr-un grup de 4-5 echipe unde se „statea” la taclale. Am mers in acest grup pana la primul punct de alimentare, unde s-a spart grupul. Dupa punct a urmat o panta mai dura si fiecare echipa a ramas la ritmul ei.

In continuare Liviu a intrat in „race mode”. Indiferent ca era urcare, coborare sau plat avea un ritm mult mai bun fata de zilele precedente. S-a distantat la mai multi metri in timp ce schimbam cateva vorbe cu baietii din Suceava. Am marit ritmul ca sa il ajung cat mai repede pe Liviu si sa nu riscam sa ajungem separat la sosire. L-am ajuns inainte de al doilea punct de alimentare unde am mancat un fursec si am baut un pahar de izotonic.

Dupa punct am ajuns in Fundata pe un traseu cunoscut (din ziua a doua) si stiam ca mai sunt in jur de 2km pana la finish. Chiar daca am mers pe portiunea de urcare si ritmul era in scadere, nu ne-a ajuns nimeni din spate pana la finish. A fost etapa cea mai buna pentru noi daca ar fi sa ne luam dupa un clasament general neoficial, in care am ajuns pe locul 9 la sosire.

Aceasta zi lejera de duminica a fost perfecta pentru a incheia Carpathia Trails. Dupa 90km si 5000m de urcare inca mai aveam chef de alergat si nu eram rupt de foame la sosire. M-am simitit foarte bine in toate zilele de concurs, am admirat peisaje superbe si am parcurs niste trasee la care nici nu indrazneam sa ma gandesc acum cativa ani.

Jumatatea mea de medalie 😀

Vreau sa felicit toate echipele pentru participare, cu unele am facut mai multe rocade pe traseu si in clasament dupa etape 🙂 De asemenea tin sa le multumesc organziatorilor, voluntarilor , fotografilor si tuturor celor implicati in organziare pentru toata munca depusa.

Sa ne vedem cu bine la editia 2020 a Carpathia Trails.

Despre Radu 65 de articole
Participant la numeroase evenimente de alergare si ciclism, in 2016 a pedalat 400km in 21h. Proba de semimaraton din cadrul Bucharest Marathon a insemnat un nou record personal (1h:32m:23s timp oficial) si locul 81 la general pentru Radu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*