Pe traseu la Bucharest 10k
Ultimii 2km

Am alergat la UNIQA Asigurari Bucharest 10k & Family Run

Saptamana trecuta am luat startul in proba de 10km din cadrul UNIQA Asigurari Bucharest 10k & Family Run. Am ajuns la sosire dupa 42min:21sec (42min:16sec timp net) ceea ce reprezinta o imbunatarire de cateva secunde a recordului personal.

La cursa m-am inscris inca de anul trecut cu obiectivul clar de a alerga sub 40 de minute distanta de 10km. Dupa timpul scos, de peste 42 de minute, am fost departe de acest obiectiv dar am ramas si cu aspecte bune din cursa.

Sambata de dimineata am fost sa ridic kit-ul de participare de la Sport Expo in Parcul Izvor. La Sport Expo „batea vantul”, nu stiu daca era din cauza orei matinale sau a vremii care nu era deloc prietenoasa. Era innorat iar vantul batea foarte puternic. Vantul mi-a adus aminte de editia 2017 a Timisoara21k, unde am alergat cursa de 10km pe vant si frig (intre timp am participat si la editia din 2018).

Declaratia pe propria raspundere o semnasem online astfel ca am primit imediat numarul de concurs si am fost indrumat spre corturile de unde se ridicau tricourile si kit-ul. Intre timp am avut ocazia sa folosesc tricoul la doua alergari scurte (sub 10km) si s-a comportat ok. Este comod iar marimea se potriveste la fix.

Mi-a placut faptul ca am putut sa alerg acum o cauza pe care sa o sustin chiar daca nu se selectasem nimic in momentul inscrierii online. Voluntarii de la cortul de unde se ridicau numerele de concurs au fost foarte promti si au facut actualizarea in sistem. Astfel am ales sa sustin cauza N-AVEM SANGE!.

Duminica startul avea loc la ora 9 dimineata astfel ca mi-am pus alarma sa sune la ora 6. Cand m-am trezit, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma uit pe fereastra sa vad daca mai bate vantul. Parea sa fie o adiere usoara dar am verificat si prognoza meteo. Avea sa mai creasca viteza vantului pana la ora startului dar vestea buna era ca nu se compara cu vantul de sambata.

Usor, usor am inceput sa fac incalzirea. Am inceput cu o serie de exercitii iar apoi a urmat o alergare de aproximativ 20 de minute cu o ora inainte de start. Am alergat spre Parcul Izovr pentru a vedea exact unde se afla zona de start. Portile de start si sosire erau instalate dar zona inca era pustie.

Dupa alergarea de incalzire m-am imbracat in echipamentul de concurs si cu 20 de minute inainte de ora 9 am plecat spre start. Circulatia era oprita iar alergatorii misunau in toate directiile pe langa poarta de start. Am inceput ultima etapa a incalzirii care a constat in „speciale” (alergare cu genunchii ridicati, calcaiele la sezut, etc.) si cateva sprinturi. Mai erau in jur de 10 minute pana la start cand am terminat incalzirea astfel ca m-am indreptat spre sectorul de start.

Pentru ca nu doream sa plec foarte tare am ramas undeva in randul 5-6 in spatele portii de start. A inceputul numaratoare inversa iar cand s-a dat startul, toti din jurul meu au plecat ca din pusca in timp ce eu am ramas la ritmul propus de 4:00-4:10min/km pentru primul kilometru. Nu stiu exact pozitia dar estimez ca dupa 500m nu eram in primii 250-300 de concurenti de pe traseu.

Pe la jumatatea primului kilometru am inceput sa castig pozitie dupa pozitie fara sa maresc ritmul. Treceam destul de repede pe langa unii concurenti, semn ca fusesera luati de val si plecasera mult prea tare la start. Ajung la primul kilometru si verific timpul pe ceas, 4:07 iar ca efort il simteam la nivel mediu. Totul mergea bine si urma un kilometru cu vant de spate. Am mai marit putin ritmul si dupa mai multe depasiri m-am plasat intr-un grup care mergea la un ritm care imi convenea.

Pe kilometrul 2 am avut un pace de fix 4:00min/km si incepea kilometrul 3 care dupa intoarcerea din fata parlamentului te aducea pe o lunga linie dreapta cu vant de fata. Vantul era suficient de puternic in cat sa se simta efortul de care era nevoie pentru a mentine un ritm pentru un finish sub 40 de minute. Eram in continuare in grupul de 3 si continuam sa avansam printre concurenti. Totul mergea bine pana incep sa simt siretul drept cam slab. Nu a mai trecut mult si s-a desfacut de tot. Astfel dupa kilometrul 3, alergat in 4:03min, am fost nevoit sa ma opresc pentru a lega siretul. Am pierdut contactul cu grupul si eram singur in vant acum.

Am decis sa nu accelerez pentru a prinde grupul si in schimb am continuat alergarea intr-un grup care m-a ajuns in momentul in care m-am oprit. Ritmul era putin mai slab dar inca era bine tinand cont de faptul ca era vant de fata. Cum m-am ferit din nou sa nu strang prea tare siretul, acesta s-a desfacut inca o data. De data aceasta aproape de kilometrul 5 si cum era de asteptat aceasta oprire a insemant ca pierdeam noul grup in care ma aflam. De aici am continuat singur pana la sosire.

Cand am ajuns la borna cu kilometrul 5 am verificat timpul total pe ceas. Cele peste 21 de minute indicate, nu mi-au cazut bine si mi-am dat seama ca nu mai aveam cum sa alerg sub 40 de minute. Mai era putin pana la intoarcerea de 180 de grade care insemana ca urma partea de traseu cu vant de spate. Eram decis sa alerg cand pot de bine in continuare.

Ritmul pe care l-am avut pe urmatorii kilometri a fost mai bun decat cel de pe kilometri 4 si 5 unde m-am oprit dar mai slab decat ritmul din primii 3 kilometri. Bineinteles ca siretul s-a mai desfacut inca o data, undeva pe la kilometrul 8.

In ultimul kilometru am accelerat iar la final chiar am sprintat spre linia de finish. Am avut un pace de 4:10min pe acest ultim kilometru care a fost in mare parte cu vant de fata. Cireasa de pe tort a venit in ultimii 200m, cand dupa ce s-a desfacut de 3 ori siretul drept, acum s-a desfacut si siretul drept. Nu m-am mai oprit astfel ca am trecut linia de finish cu siretul desfacut.

Batea vantul si era destul de frig asa ca am luat medalia de finisher si am facut o alergare scurta de revenire. Era atat de frig incat nu am simtit nevoia sa merg la punctul de hidratare si nici nu am mai stat prin zona pentru ca eram imbracat subtire.

Cand am vazut clasamentul am fost surprins de pozitia in clasament. M-am clasat pe locul 56 la general si 23 la categoria de varsta 18-34 de ani. Dupa timpul de 42m:21s de la sosire credeam ca nu o sa fiu in primii 100 de concurenti la final.

Avand in vedere timpul de la sosire as putea zice ca am fost destul de departe de obiectivul de 40 de minute. Probabil aici au contat si cele 3 opriri de pe traseu care m-au scos din ritm si am pierdut grupuri care au ajuns cu timpi mai buni la final.

Chiar si cu acest obiectiv ratat este timpul sa imi indrept atentia sprea urmatoarea cursa, care va fi proba de 30km din cadrul Transylvania100. Voi incerca sa o las putin mai usor saptamana asta pentru a ma recupera dupa cursa de 10km. Va urma o luna in care ma voi concentra la antrenamente pe cursa de trail din luna mai.

Mi-ar placea sa stiu la ce cursa ai participat/participi in aceasta perioada. Astept raspunsul tau intr-un comentariu.

Imaginea este preluata de pe Pixoner si a fost realizata de fotografii UNIQA Asigurari Bucharest 10k & Family Run.

Despre Radu 65 de articole
Participant la numeroase evenimente de alergare si ciclism, in 2016 a pedalat 400km in 21h. Proba de semimaraton din cadrul Bucharest Marathon a insemnat un nou record personal (1h:32m:23s timp oficial) si locul 81 la general pentru Radu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*