Brasov vedere de pe Tampa
Tampa - vedere spre Brasov

Vacanta in alergare la Brasov

Saptamana trecuta am fost la Brasov pentru o vacanta activa in care alergat pe mai multe trasee montane. Vremea nu a fost prea favorabila dar am reusit sa alerg aproape 70km in total. Cel mai lung traseu a fost de 26km, pe langa acesta am bifat si prima urcare pe Tampa.

Am ajuns in Brasov sambata pe o vreme insorita si speram ca va fi asa si in zilele urmatoare. M-am cazat la Old City Rooms de pe strada Postavarului. Locatia este una centrala, foarte aproape de Piata Sfatului iar conditiile de cazare sunt excelente. Camera este spatioasa, cu ferestre pe doi pereti si ofera o priveliste foarte buna catre Centrul Vechi.

In oras m-am deplasat in mare parte pe jos dar am apelat si la mijloacele de transport in comun pentru deplasarile mai lungi. Un bilet cu doua calatorii costa 4 lei iar toate informatiile necesare despre trasee, abonamente si orar de functionare sunt disponibile pe site-ul RATBV. Pentru a ajunge in zona Piata Sfatului am luat autobuzul numarul 4 de la Gara. Am ramas surprins de numarul putin de statii de pe traseu 7-8 in total si practic in cateva minute poti ajunge de la Gara Brasov in Livada Postei.

Sambata am ajuns la ora pranzului in Brasov, astfel ca m-am gandit sa fac o alergare in oras. Am cautat pe internet recomandari de alergare pentru Brasov si mi-a atras atentia pista de alergare de la Liceul Sportiv. Acest liceu este situat aproape de Poarta Schei si la cateva sute de metri de unde eram cazat. Pentru a profita la maxim de ocazia de a alerga pe pista, am ales sa fac intervale. Cand am ajuns la liceu, am ramas surpins de faptul ca pista era una de zgura si avea aproximativ 300m. Am facut 12 intervale de 200m iar in total au fost aproape de 10km (cu incalzire, revenire si pauza dintre intervale).

Traseu Brasov - Piatra Mare
Traseu spre Piatra Mare

Nu m-am simtit foarte obosit dupa aceasta alergare si asteptam ziua de duminica, pentru a porni pe traseul Brasov – Piatra Mare – Predeal. Pentru duminica prognoza meteo era favorabila de dimineata, astfel ca m-am trezit de la 5:45 cu planul de a incepe traseul in jur de ora 7. Am studiat traseul folosind site-ul Muntii Nostri si am descarcat track-ul gps pe ceas. Traseul incepea de pe strada Canalului din Sacele. Ca sa nu mai schimb autobuze am ales sa pornesc cu 2km mai inainte si anume din statia de autobuz Aurora din Brasov. In total, traseul a avut 26km si am ajuns in Predeal injur de ora 13:00, exact cand a inceput sa ploua. Cu amanunte despre acest traseu voi reveni intr-un articol viitor pentru ca sunt mai multe de povestit, inclusiv peripetii.

Initial aveam planificat traseul Azuga – Predeal pentru ziua de luni. Se anunta ploaie cam toata ziua si am decis sa fac in schimb o alergare pe Tampa, practic distanta si diferenta de nivel urmau sa fie similare. Avantajul era ca in caz de ploaie ma puteam retrage repede la cazare si sa scap de hainele ude. Am plecat spre Tampa cu gandul ca nu voi vedea mai nimic de sus din cauza vizibilitatii reduse dar eram curios sa vad cum arata celebrele serpentine de pe Tampa. Traseul marcat cu triungi rosu urmeaza exact serpentinele si ajunge pe varf. A fost alegerea normala sa urmez acest traseu si am incercat sa nu tai serpentinele cu toate ca erau tot felul de poteci secundare. Ritmul a fost unul lejer, de recuperare dupa ziua de ieri si am fost atent la marcaje. Cand am ajuns la Belvedere (aproape de varf) se vedea soarele iar conditiile de vizibilitate erau mai bune, astfel ca am putut vedea orasul Brasov. La intoarcere am urmat traseul „Treptele lui Gabony” si am ocolit o parte din Tampa.

Spre Gura Diham
In Saua Grecului

Cu toate ca marti vremea era similara cu cea de luni, am decis sa fac traseul Azuga – Cabana Diham – Busteni. Traseul are aproximativ 16km lungime si o diferenta de nivel de 600m. M-am trezit de dimineata si am luat trenul spre Azuga. Dupa aproape o ora am ajuns in Azuga iar traseul pornea chiar de la gara. Vantul era destul de puternic, cerul era innorat si parea ca ar putea ploua in orice moment. Traseul incepe cu o portiune scurta de drum forestier iar apoi urmeaza Valea Grecului. Marcajele sunt destul de vechi si trebuie sa le cauti insistent. Dupa 2km traseul paraseste Valea Grecului si incepe o urcare abrupta prin padure, din cauza ploilor era foarte alunecos, fiind mult noroi. Din padure am iesit in Saua Grecului si am fost luat imediat in primire de vantul puternic iar vizibilitatea era foarte redusa. Avand in vedere conditiile, am ales varianta mai sigura si m-am intors in Azuga. Facusem 2,5-3km din traseu si eram la jumatatea distantei dintre Azuga si Cabana Diham. Pe drumul de intoarcere am zarit o caprioara in padure care alerga foarte repede in urcare. Am ajuns la gara si mi-am luat bilet la urmatorul tren catre Brasov.

In zilele de miercuri si joi am preferat sa alerg prin Brasov pentru a evita deplasari de 1h cu trenul/autobuzul doar pentru a constata ca nu sunt conditiile meteo potrivite pentru a face traseul.

In cele 6 zile petrecute in Brasov am alergat aproape 70km cu peste 2000m diferenta de nivel iar cu tot cu mersul prin oras am facut 171.856 pasi.

Din pacate nu am avut timp sa ajung la aqua park si asta ramane pe lista pentru ocaziile urmatoare. Brasovul este un care imi place si sper sa revin pentru a participa la unul dintre concursuruile care se desfasoara aici.

 

Despre Radu 63 de articole
Participant la numeroase evenimente de alergare si ciclism, in 2016 a pedalat 400km in 21h. Proba de semimaraton din cadrul Bucharest Marathon a insemnat un nou record personal (1h:32m:23s timp oficial) si locul 81 la general pentru Radu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*